... şi m-am pierdut în demenţa unor zile de toamnă palidă şi mizerabilă. Nici frunzele anemice de mentă nu mai foşnesc la atingerea mânioasă a degetelor mele, iar ceaiul de lavandă mă frige încontinuu. Vezi... e ca o ispită, nu m-aş putea opri să-l sorb, chiar de buzele-mi vor arde sub pata unui roşu înfricoşător. E o suferinţă plăcută, duce la purificarea sufletului, cum spunea un clasic îndrăgit.

Dar m-am trezit dimineaţă devreme şi m-am luptat cu întunericul demonic până am simţit prima rază virgină. În suflet au început să se amestece tremurul unui entuziasm nebun şi bucuria unei pierderi. Irecuperabilă, dar binefăcătoare. Şi-apoi am zâmbit schizofrenic şi am plecat pe un drum prăfuit şi pustiu.

Simt un iureş de idei şi gânduri ce se învălmăşează în minte; renasc.
E o toamnă plăcută, deşi simt lipsa unui abur de scorţişoară.