Nu se ştie de ce mi se spune adesea "tu".
N-am băut cot la cot Bruderschaft cu niciunul dintre ei.

sâmbătă, 30 octombrie 2010



Ma numesc Deanna si am probleme grave cu divinitatea.

Mi-a fost dat sa cunosc amarul sentimentului de dezamagire, cel mai aprig dusman al constiintei unei domnisoare de o varsta frageda. Si eu acum dau vina pe divinitate, adica pe barbatul ala de sus care face tot posibilul sa-mi incurce mie lucrurile. Si ii iese de minune.

Acum cateva zile mi-am pus singura un diagnostic, adica o forma usoara si incurcata de ipohondrie. Mi se intamplase de multe ori sa admir, de fapt sa simpatizez un baiat, iar intr-una din zilele saptamanii trecute aveam si motive sa-mi fac iluzii, sa deformez si sa modelez realitatea intocmai ca pe o plastilina.
Si mi-au iesit multe comicarii, am ajuns atat de departe, pana la stagiul intrebarii ce anume ii voi lua de ziua lui. Ma enervez la maximum cand cineva imi spune sa ma lecuiesc de acest obicei daunator, dar asa ma exteriorizez eu cand vine vorba despre iubire. Parca asa i se spune, iubire.

Bineinteles ca totul a fost o incurcatura, o ameteala, o ceata ambigua, o buimaceala de moment. Ma simt ca un cobai al divinitatii si vreau sa gasesc o cale unde sa-mi adresez nemultumirea, adica in cazul meu, unde sa-mi zbier furia.
Nu pot.

Niciun comentariu: