Nu se ştie de ce mi se spune adesea "tu".
N-am băut cot la cot Bruderschaft cu niciunul dintre ei.

miercuri, 13 octombrie 2010



Am inceput sa o cunosc cu adevarat cand viata mea a luat o intorsatura enervanta pentru mine, pentru rutina de care depindeam in mod inconstient.

Stiu ca am devenit extrem de egoista in ceea ce priveste relatia mea cu dansa, si niciodata nu-mi exprim verbal aceasta doza nesemnificativa de defect, mi se pare fals si amuzant sa-ti strigi egocentrismul. E o trasatura negativa, poate, extrem de fina, sesizabila de oameni cu scaun la cap, ce se face remarcata prin tot soiul de gesturi abile.

Eu stiu de ce o tin stransa, legata de mine; n-am fost niciodata specialista in exprimarea sentimentelor, insa ea pentru mine e duhovnicul ideal, presus de cel mediocru, in viziunea mea, stiut de toti. Mi-e atat de simplu s-o intreb, soptindu-i la ureche :"Cand l-ai vazut ultima oara pe...?". Ma gandesc ca nu merit asemenea cunostinte, nu pot plange sincer la despartiri, nu ma pot atasa realmente de oameni, nici nu stiu daca sunt echivalentul a ceea ce e ea pentru mine.

Da, ma enerveaza un singur lucru la fata respectiva. Isi pocneste degetele si stie ca nu-mi place. As putea sa explic senzatia pe care o am prin mimica, gesturi, dar o sa incerc prin cuvinte. Imi tremura buza inferioara, ma intorc furios si repede si imi pregatesc palma dreapta pentru o pocnire; insa ma calmez la timp, imi dreg vocea, rugand-o sa inceteze.
Atat.

Niciun comentariu: