Nu-mi cere sa fiu o Kitty Scerbatkaia, in caz contrar voi veni cu scuze proaste.

Nu gasesc un motiv bunicel pentru incapatanarea mea de a manca numai ciocolata neagra, adica ar fi mai simplu daca as cumpara direct cacao; in esenta vorbim de acelasi lucru si daca as fi vreun filozof abil as concluziona intr-o simpla fraza nevoia asta de a ne complica inutil viata, insa sunt doar o incepatoare la un profil uman.

Adevarul e ca dezbaterea de mai sus e doar un acoperamant pentru gandurile mele obsesive. Imi vine sa rad incontrolabil numai la ideea ca un barbat mi-ar spune te iubesc. Eu nu vreau sa aud cuvintele astea atat de ambigue, decat dupa un car de ani de casnicie sau poate in situatii extreme. O sa-l invat sa arunce tigara din mana, chiar daca nu mai are niciuna in pachet si nu a tras decat doua fumuri, iar ca rasplata il voi insoti la fiecare meci de fotbal, ba chiar fac eu cinste cu bileltele. Desi nu sunt chiar sigura, sper sa-l conving sa-mi spele spatele, cu un masaj usor, chiar daca a mai facut asta de trei ori in acea zi, iar eu promit ca il voi lasa sa stea cu picioarele pe masuta de cafea din sufragerie. Va fi nevoie sa ma stapanesc fizic si moral la reprosurile sau criticile mamei sale referitoare la felul cum gatesc, si o voi face, totusi el va trebui sa imi inteleaga nevoia de singuratate, in unele momente ale vietii.

Stiu ca imi trebuie un Konstantin Dmitrici Levin, insa mi-e teama ca trebuie sa fiu Kitty Scerbatkaia.