Iulie.

Dimineti in care peria cea rotunda ramane infipta in radacinile unui par deschis la culoare. Borcanelul de unt de arahide se goleste cu fiecare trecere a secundarului pe orologiul batran si inca nesters de praf. Intotdeauna mi-a placut untul de arahide, chiar daca mamei i se pare foarte gretos, frate-miu crede ca e prea sarat pentru gusturile lui, taica-miu l-ar inlocui cu un pahar de vin demidulce, bunica probabil ar insinua ca e prea modern pentru gusturile ei, alegand untul gras si galben de casa.

Zile cand calendarul de pe birou, arhiplin de notite, urla disperat dupa atentie. Nimic secretos…treizeci iunie, ziua lui, nouasprezece iunie sa nu pierd filmul meu preferat, zece, douazeci si patru, douazeci si noua iulie zile deosebite. Carnetelul usor indoit pe la colturi, ascunde un scris inclinat, arcuit si mare. Cateva insemnari neinteresante, despre lucruri atat de banale de cumparat, gen servetele umede si dizolvant pentru lacul de unghii. Telefonul deja nu mai suna, nu mai exista.

Iulie inseamna luna in care cea de a doua personalitate iese la iveala. Ma impinge la innoirea simturilor, declansarea hormonilor si trezirea instinctelor indecente. Dubla personalitate devine o obsesie, e ca o lupta continua. Naste perfectiune, ordine de idei, pofta de viata, zambete haotice. O aura divina.

Mai sunt exact treizeci si opt de zile…