Suntem atat de transparenti, incat uneori incalcam legile firii umane.

Cu riscul de a ma repeta, sustin faptul ca stapanirea de sine e cea mai mare calitate a unui om. E o arta, si unui astfel de geniu trebuie aduse jertfe. Daca ma aflu intr-o stare relativ buna, adica sanatatea mea emotionala inclina spre partea pozitiva, atunci am chef de analizat chipuri. Jur pe ce am mai sfant, ca nu exista activitate mai interesanta si amuzanta decat cea mentionata.

Eu nu stiu de ce ne rusinam atat sa aparem dezbracati in preajma oamenilor straini, cand oferim atat de direct toate trairile noastre si nu numai. Sa luam ca exemplu un om invidios, oare el nu constientizeaza faptul ca atunci cand isi mijeste ochii, cand isi roade energic unghiile sau cand ii tremura voce, se da jenant de gol?

Oamenii indragostiti. Da, ei sunt prada cea mai vulnerabila. Am analizat destul de bine acest proces prin care trec, se agita atat de puternic, incat sunt capabili sa provoace un...cutremur, apoi ies dintr-o carapace fictiva si isi schimba brusc comportamentul, adoptand de cele mai multe ori defecte, pe care apoi le abandoneaza dupa ce ies din starea asta psihico-daunatoare.
Ce importanta are sa-ti ascunzi o bucata banala de piele cand deliciul unor astfel de stari sunt redate atat de concret? Ceea ce ar trebui sa imbracam sunt oscilatiile astea, pe care le experimentam din plin si care ne fac, cum spuneam, vulnerabili.

Imbraca-ti personalitatea.