Nu se ştie de ce mi se spune adesea "tu".
N-am băut cot la cot Bruderschaft cu niciunul dintre ei.

sâmbătă, 28 august 2010




Imi iubesc desertul de la pranz, parfaitul cu fistic si visine.

Imi aduce aminte de cineva special, care mereu ma mustra ca imi ramane frisca prin par si pe varful nasului. E ceva ciudat in felul lui de a saruta, poate din punctul asta de vedere compatibilitatea e nula, daca nu-l opresti la timp, risti sa ramai fara buze.

La urma urmei, nimic nu mai conteaza sub cearsafurile racoroase ale unei nopti de toamna. Insa nu se intampla mai nimic pe dedesubt, doar o intalnire crucisa a picioarelor si impreunarea bratelor timide, obiceiuri demne de o domnisoara diferita.

Basmul de mai sus se intampla acum cativa ani buni, cand preocuparile noastre se rezumau la jocuri infantile, cand dimineata ma mangaiai pe fata, crezand ca dorm...pacat ca dulceata desertului nu poate inlocui mierea buzelor tale.

Nina, o gurmanda inraita, cere ceva mai mult decat un parfait, pentru simplul fapt ca unele placeri ale vietii nu se pot savura cu lingurita.

Niciun comentariu: