Imi plac negresele.


Felul lor unic de a clefai guma in timp ce merg usor antipatic pe strada. Fac diferenta intr-un ring de dans, unduindu-si coloana pe ritmuri de reggae. Posteriorul ala bine lucrat care pare ca pocneste sub tesaturile unei fuste creion. Genele usor arcuite, fara artificii ca rimelul sau mascara. Buzele, care intr-o sarutare, iti sag parca intreaga fata, asemenea unei meduze periculoasa,dar inevitabila.

Canta frumos majoritatea dintre ele. Unele subtiri ca vocea unei pasare rara, punand pe banda vorbe de strada, viata, dragoste si tot amalganul de stari sufletesti. Unele mai violent, urland parca furia ce le acopera inima, strangand nemilos microfonul in mana, de parca l-ar sparge, sfarama in mii de bucati.

Negresele au un mod aparte de a vorbi. Se uita adanc, putin rece in ochii interlocutorului si incep sa sopteasca cu o voce ragusita, cuvinte dulci dar greu de inteles. Apoi iti strecoara incet, fara sa-ti dai seama o mana pe genunchi, urcand discret catre bazin, pentru ca mai apoi, in miscari circulare, sa-si continue drumul vertical. E valabil si pentru picioare, daca te afli la o masa eleganta, te poate mangaie usor cu degetele pana te inrosesti la fata, ca mai apoi sa bufneasca dragut in ras. E chiar enervanta privirea aia insistenta in timp ce bei pulque.

Si ultima categorie de negrese. Cele batause, isterice, care iti ghicesc gandurile cand le injuri urat in minte. Si sar pe tine, te zgarie cu gheare ascutite, intr-un ritual dezgustator si respingator, dupa cum ar zice o fata sensibila si privata de manifestari necontrolate.

Mie, personal, imi plac negresele cu multa glazura si nuci deasupra.