Oamenii azi au fost extrem de desprinsi de tot ce inseamna frumusete.

M-am oprit in mijlocul strazii, atintindu-mi privirea spre cer. N-am invocat nicio forta divina, am o repulsie seaca pentru tot ce inseamna religie, si nu din amor propriu vorbesc asa. Dar nu e asta subiectul pe care vreau sa-l ating, e vorba despre depasirea banalitatii cotidiene.

Vorbeam intr-un post anterior despre amuzamentul dat de analizarea chipurilor. Cred ca am capatat azi ura unui cersetor, in prima faza a fost ceva involuntar sa-l urmaresc. M-am initiat usor, usor in arta aceasta, convingandu-ma ca ei sunt cei mai prefacuti oameni din lume. Te abordeaza in plina strada cu emfaza, cu o lipsa accentuata de incoerenta a ideilor, strecoara un zambet neneatural, impotriva firii umane si iti cer ceva, orice. In cazul meu, as refuza cu promptitudine, de fapt as fi atat de nehotarata in luarea unei decizii, incat s-ar simti stanjenit si ar pleca. Sunt oameni transparenti, nu-i observi; unii ascund trasaturi interesante, mimica inteleapta, gesturi uimitoare, altii dau dovada de somnolenta si scarba, mila si lasitate.

Ma regasesc partial in definitia unui cersetor. As rasturna insa regulile unei astfel de vieti. I-as cersi in fiecare zi, unui singur om cu tact si diplomatie. Ma gandeam sa-l apuc strans de brat, sa-l intorc din mers cu fata spre mine si sa-l strapung cu privirea. Lucru extrem de greu pentru mine, nu pot privi pe cineva direct in ochi...Mi-as incalca unele canoane, as urla la indeplinirea scopului. Multi infatuati m-ar numi neghioaba, dar depinde si ce cersesti...

"Cuvintele pe care le rostesc nu corespund gandului care ma framanta; asta stirbeste, scade din valoare si injoseste ideea".
Intelege-ma.