Inainte ma uitam la cer cu nepasare, acum ma uit ca si cand te-as vedea peste tot, pe infinitul asta gol.
Simt ca si cum ai implora sa ridic o mana si sa ma tragi alaturi de tine, acolo, printre norii aia banali.Nu te aude nimeni cum ma strigi disperat. Ei imi spun ca nu mai existi, ca te-ai evaporat ca o dunga de fum in orizont. Eu cred cu toata fiinta ca esti in continuare peste ocean si ma astepti pe o banca pustie, intr-un parc maret, dar retras. As alerga ca o naluca spre tine, sa te prind pentru ultima oara de mana si sa te imbratisez. Te-as certa, pentruca esti constient ca nu-mi plac despartirile si totusi imi incalci dorintele.
Nu m-ar omori in clipa asta niciun cutit. Nicio otrava. Atunci, spune-mi tu de ce imi plange sufletul, de ce simt ca mor incet pe dinauntru.
Maine imi voi lua ghiozdanul si te voi cauta cu privirea indelung prin orice colt pana te voi gasi. Tu nu zaci intre patru bucati de scandura, pentru ca m-as aseza cuminte langa tine. Daca e asa cum imi zic ei, ca ai plecat intr-o calatorie indepartata, te voi urma. Acum intinde hotarat mana, ca sa o cuprinzi pe a mea in palma ta puternica. Asculta ce-ti spun:
Te voi iubi mereu, tata.
8 comentarii:
Presupun ca iti amintesti de scriitorul tau preferat, Dostoievski. Ei, el spunea ceva de genul asta: "Constiinta vietii pretuieste mai mult decat viata" ...Nu e nicio ironie in a lua sfarsit cand adevarul, adica acel ceva suprem, de care depinde existenta noastra, ne spune ca fiinta iubita traieste vesnic. Traieste, si stii de ce? Pentru ca e acolo, in inimile noastre. Eu mi-am format o teorie, poate nu va fi asa cum doresti, dar consider ca fiecare suflet, lucrul apreciat cu adevarat intr-o persoana, se desprinde usor, lasand ce are mai bun si mai curat in inimile celor dragi. Probabil tatal tau a lasat o buna bucata in posesia ta, si din cate am putut observa, el a fost genul de om care si-a pregatit bine locul in care urma sa sadeasca, pentru ca, iubire de parinte mai sincera decat cea pe care ai aratat'o tu (prin ce ai scris in posturi anterioare, pt ca la atat am avut acces)nu am mai vazut. Poti sa plangi sau sa-ti fie dor, dar nu iti face griji. Tot ce si-a dorit el mai mult de la tine, alaturi de sentimente calde si iubire neconditionata, a fost si va fi mereu peste oceane, continente..tari...drept in inima ta. :* Condoleante!
P.S. :E uimitor ca, desi te aflii intr-o astfel de situatie, ceea ce scrii e inca perfect.
Mi-a prins bine comentariul tau. Dar stii ce ma doare cel mai tare? Faptul ca am ramas singura. Ca imi zic toti ca o am pe mama, dar eu nu am nicio mama. Straina asta imi spune "termina-ti eseul" de parca durerea asta sfasietoare ar putea trece de pe o zi pe alta, de parca nu stiu ce eseu e mai important decat tatal meu. Si acum...ma gandeam ca nu mai are rost sa-i trimit niciun mail, dar o sa-i trimit in fiecare zi unul, sa-i spun ca ne intalnim pest 2 ani la aeroport si ca il iubesc. Si poate ca intr-o zi o sa-mi tresara inima din piept cand o sa vad un reply de la el, spunanndu-mi ca e acolo pentru mine.
:((
Eu nu l-am mai imbratisat de sase ani..si acum ce o sa simt in brate? Doar o bucata de piatra rece, un mormant enervant de tacut. Ma doare rau...
Nu iti termina eseul daca nu vrei. Sau daca nu poti. Eu oricum voi vorbi cu profesoarele. Cred ca acum ai ceva mai important de facut decat sa scrii despre idioti. Gandeste'te la toate lucrurile la care tatal tau ar fi vrut sa te gandesti si fa tot ce tatal tau ar fi vrut sa faci. Eu nu am pierdut niciun parinte, dar am pierdut increderea lor prin modul meu de a fi si stiu un lucru...daca as putea sa-i fac fericiti, oriunde sunt ei, ar trebui sa lupt pt a inainta in viata mai mult si mai bine decat ar fi crezut. Ah, si nu eseul e cel care te ajuta ci ordinea pe care trebuie sa o faci in ganduri.
Poate ca suntem niste fete pierdute pt mamele noastre, dar sa fim seriosi, cine sunt cele mai talentate din oras? :)
Dostoievski...ma ajuta. Dar tot el spunea ca oricat ar incerca fiinta umana sa spuna ce are pe suflet, nu poate. Asta e o regula generala, ca o axioma.
Si crede-ma ca mi s-au spus mii de sfaturi si unele ma ajuta, de genul celui primit de la tine.De fapt ala nu e sfat, e o corespondenta, sunt cuvinte, ganduri de ale mele spuse, scrise de mana ta.
Insa le urasc din suflet pe cele cu "fii tare, lupta etc".
nu stiu ce sa iti zic,cum sa te fac sa fii un pic mai bine.probabil e imposibil,data fiind situatia...
nu-ti zic sa fii tare,pentru ca e ultimul lucru pe care vrei sa il faci acum.dar stiu ca esti puternica si ca in curand o sa tii capul sus!
ce stiu eu despre tatal tau e ca e persoana pe care o iubesti cel mai tare,si ca purtai mandra numele lui,si ca peste doi ani trebuia sa pleci acolo,sa incepi viata pe care ti-o doreai.
cand am citit postarea,primul lucru care mi-a venit in minte a fost ca mi-ai zis ca 2011-ul tau a fost excelent pana acum..si acum 2011 o sa iti ramana in minte ca 'anul cel mai urat'.
poate acum s-a spart visul ala de a pleca in Canada..dar o sa pleci in Anglia.si in Franta,si maine o sa ai alte vise pe care sa le implinesti,si cu tatal tau bine tatuat in inima ta,sunt sigura ca o sa reusesti.
n-am idee cat te-au ajutat chestiile astea scrise de mine,dar asa am simtit ca ti-am fost alaturi.macar asa,virtual.:)
Condoleante.:(
Imi pare foarte ,foarte rau .
Condoleante.:(
Mulţumesc!
Trimiteţi un comentariu